Ziua de azi ar fi fost o zi ca oricare alta…
Le-am dat trezirea ca de obicei, devreme. Foarte devreme. De pe la 7.
E duminica, dar la mine nu conteaza. Doar eu n-am acelasi program ca al lor.
Si cand, intr-un sfarsit, tata s-a invrednicit sa se si ridice din pat, a avut marea indrazneala sa incerce sa ma “parcheze” cateva momente in patut.
Din nou in patut?! Pai abia m-ati luat din celalalt, parca, acum 30 de secunde, nu?
Ei! Tu! Ce nu intelegi?
Nu mai vreau in patut! Nici in ala, nici in asta!
Daca nu te intorci imediat sa ma iei de aici, ma ridic eu dupa tine!
Eh, cam asta a fost ceea ce m-a enervat in mod deosebit azi; si care a si lasat urmari.
Si asta a fost ceea ce a facut ca ziua de azi sa nu mai fie ca oricare alta.
Ziua de azi a fost ziua in care pentru prima data m-am ridicat singura in picioare.
Iar mai tarziu, ca sa nu ramanem suparati, am discutat cu ai mei sa mai fac o incercare.
